Cele șase grile de mai jos arată profilul examenului: spețe de competență, delimitări de încadrare între infracțiuni apropiate și materii cu valori exacte. Observă cât de puține sunt întrebările de tip definiție — aproape fiecare enunț cere o aplicare, nu o reproducere.
Răspunde întâi, apoi citește explicația care se deschide sub speță.
Inculpatul T.C., executor judecătoresc, a săvârșit o infracțiune de furt în timpul unei călătorii, în vacanță. Competentă să judece cauza în primă instanță este:
Răspuns corect: b) Speță de competență personală: anumite calități profesionale atrag competența unei instanțe superioare, indiferent dacă fapta are ori nu legătură cu atribuțiile de serviciu. Aici precizarea „în vacanță” pare să sugereze irelevanța calității — și tocmai asta e capcana: competența după calitatea persoanei nu se pierde pentru că fapta a fost comisă în timpul liber.
X i-a dat o sumă de bani cu împrumut lui Y, iar la termenul convenit Y refuză să îi restituie împrumutul pretextând că nu are această sumă, deși în realitate avea suma în contul său bancar. Fapta lui Y:
Răspuns corect: c) Grila care separă cel mai curat răspunderea civilă de cea penală. Abuzul de încredere presupune un bun încredințat cu titlu de deținere precară, pe care autorul trebuie să îl restituie ca atare — banii dați cu împrumut trec însă în proprietatea împrumutatului, care datorează o sumă, nu bunul primit. Nici înșelăciunea nu se reține: inducerea în eroare trebuie să fie anterioară sau concomitentă încheierii actului și să îl determine, or aici minciuna vine abia la scadență, după ce împrumutul fusese deja acordat. Rămâne o simplă neexecutare a obligației contractuale, care se rezolvă în fața instanței civile. Reține tiparul: refuzul de a plăti o datorie nu este, prin el însuși, infracțiune.
Întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană, de către cel aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constituie infracțiunea de:
Răspuns corect: b) Purtarea abuzivă se comite exclusiv cu INTENȚIE — jignirea din culpă nu are sens juridic. Delimitarea de neglijența în serviciu e curată: aceasta din urmă presupune încălcarea din culpă a unei îndatoriri de serviciu, cu urmarea unei pagube ori vătămări a drepturilor, nu adresarea de expresii jignitoare. Reține și că subiectul activ nu e limitat la funcționarul public în sens restrâns.
Potrivit principiului teritorialității, infracțiunea se consideră săvârșită pe teritoriul României:
Răspuns corect: b) Două extinderi ale noțiunii de teritoriu lucrează împreună. Prima: teritoriul include navele și aeronavele înmatriculate în România. A doua, principiul ubicuității: infracțiunea se consideră săvârșită pe teritoriu și când s-a efectuat acolo doar un act de executare, de instigare ori de complicitate, sau când s-a produs, fie și în parte, rezultatul. Cuvântul „numai” din celelalte două variante le face false prin restrângere.
Informațiile privind dreptul de informare, precum și comunicările și măsurile luate în temeiul drepturilor persoanei vizate, potrivit Regulamentului (UE) 2016/679:
Răspuns corect: c) Gratuitatea e regula, iar ea susține însuși exercițiul drepturilor: o taxă ar descuraja cererile. Excepția, care nu apare aici dar merită reținută, privește cererile vădit nefondate sau excesive, în special prin caracterul lor repetitiv — abia atunci operatorul poate percepe o taxă rezonabilă ori poate refuza să dea curs cererii, cu obligația de a demonstra caracterul excesiv.
Inculpatul a intrat într-o instituție bancară pentru a constrânge o angajată să îi remită bani din încasările zilei. Intimidată de amenințări și de faptul că autorul purta o mască de protecție, obligatorie atunci potrivit legii, angajata i-a remis o sumă, iar autorul a părăsit sediul. Fapta constituie:
Răspuns corect: b) Două delimitări într-o singură speță. Prima: nu e furt, ci tâlhărie — remiterea banilor a fost obținută prin amenințare, iar constrângerea psihică este suficientă; nu e nevoie de violență fizică. Varianta „a” exploatează exact această confuzie. A doua, mai fină, privește forma agravată. Varianta „c” construiește o apărare care sună convingător: masca fusese impusă de o obligație legală generală, nu asumată pentru a ascunde identitatea. Textul care reglementează agravanta nu cere însă ca masca să fi fost purtată anume în scopul comiterii faptei — este suficient ca autorul să fi fost mascat, iar enunțul precizează chiar că masca a contribuit la intimidarea victimei. Reține tiparul: la agravantele descrise obiectiv, motivul pentru care s-a ajuns în acea situație nu contează.