GrileMastermaster profesional Intră în aplicație
Ghid complet

Admiterea la masterul profesional al Academiei de Poliție

Ce este acest master, cine poate candida, cum arată proba scrisă și de unde începi pregătirea. Cifrele fiecărei sesiuni se publică în regulamentul de admitere; aici e mecanismul care nu se schimbă.

1

Ce este masterul profesional

Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” organizează, pe lângă masterele de cercetare, programe de master profesional adresate în principal celor care lucrează deja în structurile Ministerului Afacerilor Interne. Diferența față de un master academic obișnuit nu stă în durată, ci în profilul candidatului și în felul în care se face selecția: se presupune că știi cum funcționează instituțiile și se verifică dacă poți aplica norma la o situație concretă.

De aici vine și caracterul probei: un test-grilă cu accent pe spețe, nu pe definiții. Candidatul tipic nu e absolvent de liceu, ci un profesionist cu ani de activitate, care are de recuperat mai ales materiile din afara muncii lui curente.

2

Cine poate candida

Condițiile de participare — studiile cerute, calitatea candidatului, vechimea, avizele necesare — se stabilesc prin metodologia de admitere publicată de Academie pentru fiecare sesiune. Nu le reproducem aici, pentru că se modifică, iar o listă depășită face mai mult rău decât bine.

Ce rămâne constant: dosarul se depune în termenul din anunț, iar orice neconcordanță între actele depuse și cerințele metodologiei duce la respingerea dosarului înainte de probă. Verifică regulamentul sesiunii tale pe site-ul Academiei și, dacă ești în sistem, pe canalele interne.

Nu suntem instituție organizatoare. Nu putem oferi informații despre dosare individuale, calendar, locuri sau rezultate. Pentru acestea, adresează-te direct Academiei, cu datele din anunțul oficial.

3

Cum arată proba scrisă

Proba este un test-grilă cu structură fixată pe discipline. La ultima sesiune reglementată, subiectul a avut 60 de întrebări, împărțite astfel: 12 din drept penal — partea generală, 12 din partea specială, 12 din drept procesual penal, 9 din legislația specifică M.A.I., 6 din protecția datelor cu caracter personal, 6 din protecția informațiilor clasificate și 3 din drept constituțional.

Faptul că structura e fixată schimbă complet felul în care îți construiești planul: nu trebuie să ghicești ponderile. Știi exact unde stau punctele și poți împărți timpul după ele, nu după preferințe. Detaliile structurii, cu ce s-a schimbat față de sesiunile vechi.

4

De unde începi

Ordinea care funcționează pentru cineva care lucrează:

  1. Dă întâi un subiect oficial

    Sesiunea 2025, integral, cronometrat (lasă 2026 la final, ca verificare). Nu ca să te descurajezi, ci ca să vezi de unde pleci și care materii te trag în jos.

  2. Acoperă materiile mici

    Constituția, protecția datelor, informațiile clasificate: împreună 15 întrebări, materie finită, câteva zile de lucru. Sunt cele mai ieftine puncte din tot testul.

  3. Atacă penalul și procedura

    36 de întrebări din 60. Aici se câștigă sau se pierde examenul, dar au nevoie de săptămâni, nu de zile.

  4. Alternează materiile și cronometrează

    În ultima lună, sesiuni mixte și simulări integrale. Comutarea între materii este dificultatea reală a acestui examen.

Planul detaliat, pe zece săptămâni, este în ghidul de pregătire.

Mai departe

Următorul pas

Grilele, subiectele și simulările sunt în aplicație

Cele zece materii ale probei scrise, cu explicație la fiecare grilă. Sesiunea oficială 2026 se dă integral gratuit, iar din fiecare materie primele 15 grile; restul băncii și sesiunile 2022–2025 se deschid cu o singură plată.